Vrăjitoarea în abisul ei

Dacă în Cîntul lui Ahile, romanul care i-a adus clasicistei Madeline Miller celebritatea și un premiu important, nodul dureros al romanului era nimfa Thetis, cea sacrificată de zei regelui Peleu, din a căror împreunare avea să se nască cel mai bun dintre ahei, în Circe purtătoarea de hybris este tot o nimfă, fiică a titanului Helios. Pentru Miller, reinterpretarea miturilor Greciei antice înseamnă umanizare a figurilor mitologice: în primul roman, narațiunea cădea în sarcina lui Patrocle, iar relația acestuia cu Ahile devenea o tragică poveste de dragoste desfășurată pe fundalul destinului implacabil al celui „iute de picior”; în Circe, cea mai mică dintre fiicele lui Helios cu oceanida Perseis își descoperă „darul” cu ajutorul unei relații de dragoste cu un muritor pe care-l transformă în zeu (care zeu se dovedește, premonitoriu, a fi, bineînțeles, un porc). Exilată pe insula Aiaia, Circe pornește într-o călătorie interioară seculară, al cărei scop nu este altul decît descoperirea Sinelui. Așa cum în Cîntul lui Ahile centrul de greutate al romanului nu-l constituiau evenimentele arhicunoscute din timpul Războiului troian, ci delicatețea interioară a lui Patrocle, atras irezistibil și tragic de ființa impenetrabilă a lui Ahile, și aici întregul roman se clădește pe pilonii fragili ai devenirii unei tinere fete. Citește recenzia completă pe dilemaveche.ro.