Ziua Bibliotecarului: Aventuri, capcane și enigme în spatele rafturilor

Îți amintești numele primului tău mentor literar? Cine te-a îndrumat în aventura „debutantului”, când ai fost atât de nerăbdător să descoperi regulile unei societăți noi și să devii aliatul protagonistului, încât ai uitat să te bucuri de necunoscut, să îi permiți ficțiunii să preia controlul și să îți decidă soarta?

Poate că a fost unul dintre părinți, dornic să-ți împărtășească romanul preferat. Poate că te-ai rătăcit în biblioteca bunicii, vrăjit de cărțile vechi, cu coperte rupte sau îndoite, cu pagini îngălbenite de trecerea necruțătoare a timpului. Sau poate că te-ai oprit într-o zi în fața unei uși secrete: camera ascunsă sub scări, pe lângă care treceai în fiecare zi de școală, clădirea abandonată din mijlocul orașului, moștenirea unei generații sau locul de întâlnire al cititorilor, unde autorii clasici și contemporani ascultă de un singur glas, cel al Bibliotecarului.

Biblioteca nu are un număr finit de cărți și de rafturi. Nu are o structură fixă și o arhitectură ușor de recunoscut, un model universal, răspândit de la apariția primului Bibliotecar. Cât timp el sau ea există, biblioteca va supraviețui, dornică să-și deschidă ușile în fața celor curioși sau neîncrezători în puterile sale.

Pe 23 aprilie sărbătorim Ziua Bibliotecarului în România și ne amintim de anii în care am purtat roba Ucenicilor, când nu înțelegeam simbolurile de pe rafturi, misiunile și indiciile de pe coperte, recomandările autorilor sau umbra de nemulțumire de pe chipul Bibliotecarului când returnam cărțile după limita impusă. Cărțile sfidează legile timpului și le modelează după propriile reguli. Bibliotecarii sunt conștienți de influența lor și de puterile cuvintelor așternute pe hârtie, însă niciodată nu îți vor oferi un avertisment.

Au înfruntat pericolul dintre coperte. Uneori, l-au învins, cu prețul a numeroase ore de somn, regrete și sacrificii. Nu au uitat gustul înfrângerii, când protagoniștii i-au trădat, mințit și înșelat, când autorul și-a păstrat asul din mânecă pentru capitolul final, pregătind lupta pentru următorul volum, următoarea serie. Cum ar putea să îți ofere îndrumare și sprijin fără să-ți fure din bucuria lecturii, frumusețea neprevăzutului și șocul recunoașterii?

Bibliotecarii ne-au fost întotdeauna alături, cu o recomandare tăcută, o privire aruncată pe furiș sau un zâmbet abia schițat când ne interesam de următoarea aventura. Bibliotecarii ne-au fost mentori, aliați, îndrumători și prieteni. Le putem oferi titlul de „ghizi literari” și toate mulțumirile din lume, însă sunt sigură că ar renunța la orice formă de recompensă pentru oportunitatea de a-i ajuta în continuare pe viitorii cititori să-și găsească romanul potrivit și „debutul” în ficțiune.

În Brooklyn crește un copac, Betty Smith

Aproape că am uitat: Bibliotecarul Mo, cel cu Inimă de cerneală, are un mesaj pentru voi:

„Dacă iei cu tine o carte la drum, atunci se petrece ceva ciudat: cartea o să înceapă să-ți strângă amintirile. Mai târziu nu trebuie decât să o deschizi, și ai să fii acolo unde ai citit-o prima dată. Chiar de la primele cuvinte, se vor întoarce toate: imaginile, mirosurile, înghețata pe care ai mâncat-o citind… Crede-mă, cărțile sunt ca hârtia de muște. De nimic nu se prind amintirile atât de bine ca de paginile tipărite.”

Un text scris de Simona Stoica