3 romane #mustread dacă îți plac basmele, miturile și legendele

16 septembrie 2019
3 romane #mustread dacă îți plac basmele, miturile și legendele

Poveștile cu monștri, cavaleri, prințese și zmei întotdeauna îți vor deschide „apetitul” pentru lectură. Intuiești după primele capitole deznodământul. Îl însoțești pe erou într-o călătorie simbolică, o aventură nelipsită de provocări, trădări și confruntări pe viață și pe moarte. Îi accepți și îi descoperi calitățile și defectele, atuuri ce vor face diferența în lupta decisivă, când Binele învinge Răul, susținând un mit ce și-a pierdut credibilitatea atât în ficțiune, cât și în realitate.

 

 

Dacă în copilărie am fost mulțumiți de o astfel de abordare, acum ne dorim mai mult. Vrem să cunoaștem criteriile care împart personajele în două tabere: eroi și antagoniști. Avem nevoie de motive, backstory, un plan de acțiune, conspirații, intrigi și vise, de un worldbuilding aparent scăpat de sub control, suficient de complex și de imprevizibil, de magic și de întunecat, cât să le permită noțiunilor de bază să își piardă delimitarea „instinctuală”, acceptată mult prea ușor de personaje (ești bun sau rău – nu există o altă opțiune).

 

 

Astfel se nasc antieroi, protagoniști cu intenții ascunse, eroine care râvnesc la libertate și cunoaștere, demoni ce își sfidează moștenirea sau cavaleri predispuși la greșeli, obosiți să poarte pe umeri o resposabilitate copleșitoare și nedreaptă. Am o predilecție pentru personaje gri, care nu pot să fie încadrate într-o singură categorie, dar și pentru basme moderne, ajustate pentru un public diferit, mai matur, satisfăcut până și cu un final departe-de-a-fi-fericit, realist și potrivit, atât cât este posibil într-o operă de ficțiune ce ne prezintă o alternativă, acel what if care merită să fie așternut și pe hârtie.

 

 

Nu vânez astfel de povești; le aștept, le descopăr, le savurez și le recomand.

 

 

Pirați, asasini și bibliotecari: toți vor să obțină Cartea. Cu o astfel de premisă, o copertă absolut superbă și un titlu pe măsură, Cititoarea mi-a amintit cât de puternice, cât de magice, sunt cu adevărat cuvintele. Rescriu trecutul, manipulează prezentul și schimbă viitorul. Într-o lume în care foarte puțini știu să scrie și să citească, cuvintele sunt cele mai periculoase arme, așa cum vor descoperi și Sefia și Arcașul, un duo neobișnuit de eroi. Aventurile pe mare, echipajul de pe Curentul Credinței, profeția (care sper că nu se va îndeplini), Colivia și legătura dintre protagoniști, credibilă și naturală, față de alte serii YA, asigură o lectură captivantă, perfectă pentru serile lungi de toamnă.

 

 

 

 

Poate că devin puțin obositoare, dar 1) Ursul și privighetoarea se numără printre cele mai bune romane citite în 2019 și 2) voi „profita” de orice oportunitate pentru a-l recomanda. Dacă-l resping pe Demonul Înghețului și ignor fascinația mea pentru dark magic, aș mai rămâne cu 998 de motive și cu un articol ce te poartă în Rusia medievală, la granița dintre credință și tradiții păgâne. Aș putea să folosesc toate cuvintele de laudă din repertoriu și să adaug unele noi în dicționar, însă nu aș reuși să evoc curajul Vasiei, atmosfera sălbatică, frumusețea codrului, furia duhurilor sau scepticismul „credincioșilor”, orbi, speriați și ușor de manipulat de un reprezentant al Bisericii.

 

          

 

 

Nu am să mint: încă aștept scrisoarea de la Hogwarts... și o invitație în Avalon. Excalibur, Sfântul Graal, Camelot, Arthur, Masa Rotundă, Merlyn, Lancelot și Guinevere. Îți sună cunoscut? Într-un decor gotic, susținut de o atmosferă întunecată și de veșnica luptă dintre putere, dreptate, politică și religie, T.H. White ne oferă o viziune nouă asupra domniei Regelui Arthur prin Sabia din stâncă și Regina văzduhului și a întunericului, primele două romane din seria The Once and Future King. Înainte să devină rege, a fost un băiat curios, îndrăzneț și lipsit de griji. Coroana i-a furat copilăria și i-a clădit un viitor macabru, însă, cu sfaturile lui Merlyn, avându-i alături pe Cavalerii Mesei Rotunde, Arthur ar putea să își schimbe destinul și să sfideze legendele. Dar oare White îi va permite acest lucru?

 

 

Next on my reading list: Crângul de Alun. V-am spus: nu pot sta departe de basme.

 

 

 

Un text scris de Simona Stoica

 

 

 

                                                 

 

 

                       

Recomandări (84) Interviuri (17) Noutăți (33) Titluri în focus (81) Evenimente (11) Topuri (5) Concursuri (22)
Interviu Alex Moldovan
Interviu | Alex Moldovan: „Sper că va exista un procent de cititori care vor cădea pe gânduri după lectura cărții” de Adina Rosetti și „Noii cititori” 21 august 2023
În luna august, în cadrul seriei de articole „Noii cititori” realizate în parteneriat cu Scena9 și coordonate de scriitoarea Adina Rosetti, copiii din...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 01 august 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Arcul Secerii” 14 – 23 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPAN...
Mai multe
[GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie 2023
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA [GIVEAWAY] Trilogia „Ursul și privighetoarea” 29 iulie – 13 august 2023 SECȚIUNEA 1. ORGA...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART