Jean Améry (1912-1978), născut Hans Mayer, a fost un imporant eseist de origine austriacă, mare parte din opera sa fiind dedicată experienţelor trăite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi explorării conceptelor de evreu şi victimă. A studiat literatura şi filosofia la Viena, Améry a fost, de asemenea, implicat în mişcările de rezistenţă anti-naziste din Belgia, acţiuni care l-au trimis în lagărele de concentrare, suferind îndelungate torturi din partea Gestapoului. După Auschwitz şi Buchenwald, a fost eliberat în 1945, la Bergen-Belsen. Una dintre cele mai importante cărţi ale sale este La limitele minţii: Reflecţiile unui supravieţuitor asupra Auschwitzului şi realităţilor sale. Alte volume importante sunt Despre îmbătrânire şi Despre sinucidere: discurs despre moartea liber aleasă, ambele în curs de apariţie la Editura ART.
În 1978, Améry s-a sinucis printr-o supradoză de somnifere.