Jean Cocteau, poet, scriitor,
dramaturg, grafician, dar şi cineast francez, se naşte la 5 iulie 1889 într-o
familie burgheză dintr-un orăşel de lângă Paris. Tatăl său, avocat şi pictor
amator, se sinucide când Cocteau avea 9 ani. La 15 ani pleacă de acasă; nu este
interesat de şcoală şi nu-şi ia bacalaureatul. La 19 ani, îşi publică primul
volum de poeme, La Lampe d'Aladin,
devenind cunoscut în cercurile artistice boeme drept "prinţul frivol". Face
parte dintr-un grup alături de Marcel Proust, André Gide şi Maurice
Barrès. Fascinat de Serge de Diaghilev, colaborează cu acesta la
baletul Parade (1917). Prietenia cu
scriitorul Raymond Radiguet îi influenţează viaţa şi opera, iar după moartea
acestuia cade pradă opiumului. Urmează o perioadă de dezintoxicare.
Ca cineast, contribuie la introducerea suprarealismului în cinema-ul
francez, influenţând genul "Noului Val". Opera sa numără trei mari succese: Les
Enfants terribles (roman, 1950), Les Parents
terribles (piesă de teatru, 1929), La Belle et la Bête (film, 1946).
Moare la 11
octombrie 1963, în vârstă de 64 de ani, în urma unei crize cardiace.
Premii şi
distincţii: în 1955, a fost ales membru al Academiei Franceze şi al Academiei
Regale din Belgia; a fost comandor al Legiunii de Onoare, membru al Academiei
Germane, al Academiei Americane, preşedinte de onoare al Festivalului de Film
de la Cannes etc.