Carlos Fuentes
Toți autoriiCarlos Fuentes Macías, unul dintre cei mai importanţi scriitori din spaţiul latino-american, se naşte la 11 noiembrie 1928, în Panama. Studiază Dreptul la Universitatea din Mexic, apoi la Institutul de Înalte Studii din Geneva. Este numit, între 1972 şi 1976, ambasador în Franţa, apoi în Spania. În 1955, fondează, împreună cu Octavio Paz, Revista Mexicană de Literatură. Este profesor la universităţi din SUA (Princeton, Brown, Harvard) şi Anglia (Cambridge).
Îşi începe cariera literară în 1954, debutând cu volumul de povestiri, Los días enmascarados. În 1958, publică primul său roman, La región más transparente. Printre cele mai importante romane ale sale, publicate în peste patruzeci de ţări, se numără: Zona sagrada (1967), Cumplea os (1969), Cristóbal Nonato (1987), Cantar de ciegos (1964), Cambio de piel (1967), Terra Nostra (1975), La cabeza de la hidra (1978) şi Gringo viejo (Bătrânul Gringo) (1985).
Alte premii şi distincţii primite de Carlos Fuentes: Premiul Biblioteca Breve (1967), Premiul Rómulo Gallegos (1977), Premio Nacional de Ciencias (1984), Premiul Príncipe de Asturias (1994), Legiunea de Onoare (1992), Ordinul „Crucea Sudului"
„Fiecare carte e un act de exorcism."
Carlos Fuentes
„Pare să cunoască foarte bine noţiunea catolică a Comuniunii Sfinţilor: prin acţiunile noastre - oricât de triviale şi de nesemnificative ar fi -, fiecare dintre noi devine responsabil pentru întreaga umanitate. Aceasta este metafizica infinitei curiozităţi literare a lui Carlos Fuentes."
Gabriel García Márquez
„Fuentes a surprins esenţa concentrată în pământul mexican, împletind telescopic mai multe epoci istorice într-un soi de metaistorie poetică şi onirică. Cred că nu s-a mai scris niciodată ceva atât de dificil în literatură."
Milan Kundera
„Carlos Fuentes are alura unui prinţ. Eleganţă înnăscută. Mustaţă impecabilă, conversaţie fascinantă, cultură extraordinară. În Mexic, ţara sa natală, este o legendă. Şi în Olimpul literaturii latine şi-a sculptat un profil de condor, pe a cărui aripă imensă, cât o planetă, se întinde una dintre cele mai cosmopolite opere ale timpurilor noastre."
André Clavel