Molnár Ferenc, romancier, poet, dramaturg şi publicist, s-a născut la Budapesta în 1878, într-o familie de evrei.
A scris numeroase piese de teatru – primele dintre ele inspirate din activitatea lui de jurnalist –, care i-au adus renumele internaţional.
A fost corespondent de război în prima conflagraţie mondială, experienţă în urma căreia a scris Memoriile unui corespondent de război, carte publicată în 1916.
În 1940, pentru a scăpa de persecuţiile îndreptate împotriva evreilor, Molnár Ferenc emigrează în Statele Unite, unde îşi va continua activitatea literară. Moare la New York în 1952.
Romanul Băieţii din strada Pál (1906) a fost considerat o capodoperă a vremii. Tradus în peste paisprezece limbi, a fost ecranizat de şapte ori şi adaptat pentru teatru.