Dumitru Ţepeneag se naşte la 14 februarie 1937, la Bucureşti. Absolvă cursurile Institutului Pedagogic şi se dedică literaturii. În 1966, alături de Leonid Dimov, Vintilă Ivănceanu, Virgil Mazilescu, Emil Brumaru, Sorin Titel etc., pune bazele unui curent literar nou, onirismul estetic. Publică, alături de ceilalţi membri ai grupului, în România anilor 1964-1972, dar după în 1971, când se instituie o cenzură extrem de dură care limitează libertatea de expresie, gruparea se va desfiinţa.
În 1975, i se retrage cetăţenia română prin decret prezidenţial, după care se stabileşte la Paris, unde publică mai multe romane, majoritatea traduse din limba română de Alain Paruit (Exercices d'attente, 1972; Arpiège, 1973; Les noces nécessaires, 1977), iar două scrise direct în franceză (Roman de gare, 1985; Pigeon vole, 1988). După 1990, călătoreşte de la Paris la Bucureşti, unde desfăşoară o intensă activitate publicistică şi editorială. În această perioadă, mai publică o trilogie din care fac parte romanele Hotel Europa, Pont des Arts şi Maramureş. În 1993, apare jurnalul Un român la Paris. Dintre volumele de publicistică, amintim: Întoarcerea fiului la sânul mamei rătăcite, (1992), Războiul literaturii nu s-a încheiat (2000). Ultimul roman publicat în română şi franceză e La belle Roumaine (2006).
Dumitru Ţepeneag este şi un important traducător de limbă franceză, traducând romancieri ca Alain Robbe-Grillet, Jean Pinget, eseişti ca Albert Béguin, filosofi ca Jacques Derrida, Alexandre Kojève etc.