Diana Turconi este jurnalistă și scriitoare. Desfășoară o activitate diplomatică, fiind ministru plenipotențiar și prim-colaborator la Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul de Malta.
A fost redactor la revista săptămânală „22”, a colaborat la revista „Dilema Veche” și este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
A publicat cinci volume: „Una și aceeași iubire”, „Legați-vă centurile de siguranță”, „Eu sunt ținta - Geo Bogza în dialog cu Diana Turconi”, „Mica prăvălie cu orori - 11 romane”, „A doua zi după moartea cailor”. A fost foarte apropiată de Geo Bogza și de fratele acestuia, Radu Tudoran.