M-am născut la Târgovişte, pe 17 iunie 1976, anul în care Nadia Comăneci lua primul 10 din istoria gimnasticii. M-am străduit să iau şi eu cât mai multe note de 10. Constat, cu oarecare surprindere, că performanţa Nadiei continuă să fie ceva mai populară...
Am zece ani de teologie. Seminarul Teologic la Târgovişte, Facultatea de Teologie şi Studii Aprofundate la Universitatea Bucureşti.
Am două mandate constituţionale de Ion Iliescu, al cărui consilier sunt de zece ani.
Am un doctorat în Filosofie la Universitatea Bucureşti, pentru că Universitatea Craiova nu mai există.
Am scris o monografie sentimentală în două ediţii a comunei mele natale, Dobra, Dâmboviţa, şi câteva sute de editoriale şi articole în Pro Sport, Sport Total, Prezent, Q Magazine, Cultura etc.
Am facebook, blog şi apar la televizor. Nu sunt însă un om recent. Îmi place să călătoresc dus-întors.
Sunt decorat cu „Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Cavaler". Nu insist asupra meritului. Iar cavalerismul mă încurcă în mod barbar.