Sammie McCoy e o fată deșteaptă care ştie ce vrea: să termine liceul ca șefă de promoție şi să plece cât mai repede din micul orăşel în care trăieşte. Nimic n-are cum să-i stea în cale, mai puţin boala genetică extrem de rară pe care o are şi care ameninţă să-i fure amintirile şi viața. Aşa se naşte cartea memoriei: un jurnal pe care Sammie îl scrie pentru sinele ei din viitor, ca să-şi poată aduce aminte unde şi-a lăsat diverse obiecte sau cât de minunat e să ai din nou un prieten bun. Cartea memoriei reţine cele mai importante momente din viaţa lui Sammie, oamenii care i-au frânt inima, cei care i-au făcut-o să crească, reamintindu-i mai ales că a trăit bucurându-se cât se poate de viaţă.

Povestea unei adolescente care, în timp ce visează la viitor, descoperă că – din cauza unei boli necruțătoare – trebuie să se mulțumească numai cu prezentul. Iar prin determinarea ei de a trăi clipa, îi învață și pe cititori o lecție ce n-ar trebui nicicând trecută cu vederea: din moment ce nu știi ce îți rezervă viața, aceasta trebuie prețuită zi de zi, clipă de clipă.

„Avery echilibrează perfect umorul cu tristeţea devastatoare. Vocea lui Sammie este înduioşătoare, dar nu stârneşte mila în timp ce-şi povesteşte speranţele de viitor sau gândurile despre trecut. O poveste despre autocunoaştere care cu greu poate fi lăsată din mână.“ Booklist

„O carte sinceră, amuzantă şi dulce-amăruie. O lectură chiar de neuitat.“ BookPage 

„Stări prin care cel mai probabil vei trece în timp ce vei citi această carte minunată: vei spera la nesfârșit, vei plânge în neștire, vei descoperi bucuria de a trăi clipe frumoase în vremuri dificile.“ Adi Alsaid 

„Genialul roman al Larei Avery despre o fată care află că viața ei se apropie de sfârșit – fix atunci când simte că e abia la început de drum – îți va deschide inima și, cel mai probabil, ți-o va frânge. Neînfricata Sammie McCoy e o eroină de neuitat și, imediat ce-am terminat această carte, a început să mi se facă dor de ea. Și încă mi-e dor.“ Emily Raymond 

„În Sammie McCoy, Avery a creat un personaj care debordează de energie. Iar Sammie e atât de al naibii de isteață, încă ești la un pas de a crede că va depăși orice obstacol. Dar nu despre asta e Cartea memoriei. La un moment dat nu mai contează ce se va-ntâmpla, iar Avery ne învață să iubim ceea ce avem deja. O lectură înduioșătoare.“ Geoff Herbach

„În era rețelelor de socializare, o agendă sau un jurnal pare un ritual străvechi, dar atunci când scrii, nu există nicio persoană pentru care trebuie să fii prezentabil, nu există cineva care să te facă să te simți prost, nu există niciun motiv să-ți fie rușine când pui întrebări importante, esențiale. 

Îmi amintesc foarte clar perioada adolescenței, când îmi dezvăluiam involuntar emoțiile și intențiile, când purtam un fel de mască, pretinzând că sunt altfel, că sunt altcineva. Pentru băieții pe care îi plăceam, pentru părinții, prietenii și profesorii mei. Și adevărul este că, dacă nu te ascunzi, femeilor li se va cere mereu să-și dezvăluie adevăratele emoții și intenții, nu doar atunci când sunt tinere. Un jurnal sau orice mod de exprimare a propriului sine, pe care alegi să-l pui în practică numai pentru tine, reprezintă o lume mică pe care o poți controla. O parte din tine pe care nu trebuie să o împărtășești sau la care nu trebuie să renunți. Sper că fiecare femeie va găsi sau își va clădi o astfel de lume.” - Lara Avery

Citește pe blog continuarea interviului cu scriitoarea Lara Avery.

Câteva citate interesante din carte:

„FILOZOFI CAUCAZIENI CU CARE M‑AŞ SĂRUTA (PE BAZA PORTRETELOR):

 Søren Kierkegaard: ce buze!

 Réne Descartes: n‑aş spune niciodată nu unui bărbat cu plete

 Ludwig Wittgenstein: frizura, nasul drept, ochii adânciţi în orbite, o privire care spune multe

 Socrate: barba aia face toți banii”

„Mama (substantiv propriu, femeie, 42 ani): persoana scundă cu păr subțire și negru care te‑a născut. Arată ca un elf din cărţile lui Tolkien cu riduri de expresie. Dacă nu‑i la serviciu, o găseşti acasă, în curte, în cizme de cauciuc, plivind straturile de legume, blestemând iepurii care i‑au intrat în grădină, lipind crăpături din pereţii şopronului şi/sau casei ori aruncându‑i băţul lui Puppy. Iarna o găseşti pe un fotoliu extensibil din piele, învelită cu o pătură.”

„Dacă mă lasă corpul încă o dată, sau dacă mă lasă mai rău decât la concurs, s‑ar putea să am nevoie de ajutor şi ca să mă duc până‑n baie, ce să mai vorbim de New York. Imaginează‑ţi cât de rău ar fi dacă părinţii mei n‑ar crede că mi‑au mai potolit optimismul. Trebuie să fiu tare pentru ei. Dacă simt că nu sunt, se vor speria şi mă vor lăsa complet pe mâna doctorilor; aş deveni prizonieră la mine în cameră şi în cele din urmă m‑aş cufunda într‑un abis al disperării. Oricum s‑ar putea să sfârşesc acolo, dar nu‑i nevoie să‑i trag şi pe ei după mine.”

„— Luăm toate măsurile de precauţie, dar n‑are rost s‑o silim să trăiască izolată. Specialistul a spus că ar fi bine să nu facă vreo depresie.

— Exact.

Urăsc acest cuvânt. Ascultă numai cum sună, ca şi cum două mâini uriaşe m‑ar presa de sus şi de jos. Nu fac nicio depresie. Mai degrabă sunt presată, asta da. Am timp limitat la dispoziţie şi o grămadă de lucruri de făcut, iar uneori asta mă presează mult, în timp ce alteori simt că trag de mine doar de dragul de a trage de mine, dar nu sufăr de depresie.”

De ce să citești cartea:  

• Este o poveste copleșitoare despre ce înseamnă să-ți faci amintiri, știind că la un moment dat le vei pierde.
• Are o eroină puternică și plină de viață.
• Este un roman care te va face să râzi și să plângi și o lectură captivantă, o carte pe care n-o vei mai lăsa din mână până la final.